Bine ai venit!
Sunt Otilia Friedl, psiholog, logoped, pedagog de recuperare.
Am luat contact cu psihologia în liceu, când profesorul nostru ne-a introdus, cu pricepere, în lumea fascinantă a “științei sufletului”.
Căile ascunse ale vieții m-au purtat prin lumea cărților, devenind bibliotecară, având posibilitatea să citesc cărți ce m-au adus mai aproape de înțelegerea sufletului și minții omenești. Nu mică mi-a fost mirarea când cei care intrau în universul meu își deschideau sufletul, îmi vorbeau despre gândurile și emoțiile lor. Mi-a plăcut mult să-i ascult, să îi observ, să le analizez modul de a vorbi, să încerc să le înțeleg comportamentul. Nu realizam, nu știam, că aceste lucruri erau niște abilități pe care aveam mai târziu să le dezvolt și să ajung să fac din asta profesia mea.
Pentru că nimic nu este întâmplător și totul se întâmplă când îi vine timpul, m-am înscris la Facultatea de Psihologie. Am făcut voluntariat și am avut ocazia să lucrez cu copii aflați în dificultate, cu familii dezorganizate, realizând cât de necesar și important este sprijinul dat copiilor pentru a se dezvolta sănătos și armonios din punct de vedere psihic. Nu putem neglija nici suportul dat părinților pentru a-și crește copiii într-un mediu propice și în mod corespunzător.
Pentru a-mi îndeplini dorința de a ajuta, am absolvit un master de psihologie educațională, am urmat, timp de patru ani, cursurile Școlii de psihoterapie în Psihodrama Clasică și, pentru că întotdeauna am fost curioasă și dornică să știu mai multe, am urmat un curs de logopedie care a reprezentat începutul specializării mele în acest domeniu. Așa am început efectiv să lucrez și ca logoped din 2014.
Formarea și dezvoltarea mea personală au continuat, devenind pedagog de recuperare pentru copii cu TSA, Sindrom Down, ADHD.
Pentru mine este o bucurie imensă atunci când pot anunța părintele (venit cu ceva timp în urmă cu copilul care prezintă o tulburare de limbaj) că sarcina mea s-a încheiat, copilul se exprimă corect.
A fi psiholog, logoped, a mă dedica celor mici și mari ce vin spre mine reprezintă împlinirea misiunii mele și prilejul de a evolua în plan personal și profesional.
Educație și formare
2011-2013 (2ani) – Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Master: Consiliere Educationala
2010 – 2014 (4 ani ) – Asociația Romana de Psihoderama Clasica
Formare în psihoterapie Psihodrama Clasica
2009 – 2011(2ani) – Centrul de Psihologie Aplicata
Formare Complementara de lunga durata în:
Psihologia Muncii și Organizațională,
Psihologia Transporturilor,
Psihologia Aplicata în Servicii,
Psihologia Aplicata în Domeniul Securității Naționale
2008-2011 (3ani) – Facultatea de Psihologie și Științele Educației Brașov– specializarea: Psihologie
Licenta: Psihologie
- Cursuri/workshop-uri/conferințe
2023 – ABA Masters și Asociația Autism Voice
Curs de formare “Tehnici de analiza comportamentala aplicata în tulburările de spectru autist”
2023 – Participare la Conferința Naționala cu participare internațională “Logopedia – direcții de cercetare științifică și modele de intervenție terapeutica”
2022 – Asociația “Centrul de Comunicare și Dezvoltare Umana Phoenix
Curs de formare profesionala continua: Evaluarea și terapia logopedica în tulburările de limbaj: de pronunție și în plan lexico-grafic
2022 – Centrul de psihoterapie Cognitrom
Curs licențiere utilizare Platforma Cognikit-Servicii psiho-educaționale pentru copii și adolescenți.
2021 – Centrul de psihoterapie Cognitrom
Curs licențiere utilizare Platforma PEDonline-Evaluarea copiilor și adolescenților
2021 – CIP Guzu Daniela-Monica
Program de formare profesionala continua “Evaluarea psihologica a copilului cu vârstă intre 0 și 6 ani
2021 – Asociația “Centrul de Comunicare și Dezvoltare Umana Phoenix
Program de formare continua ” Interventie, asistenta, consiliere personala și psihologica (Tehnici și teste psihometrice și proiective)Logopedia: de la întârzierea în dezvoltarea limbajului la tulburările de pronunție: dislalia, disartia și rinolalia”
2021 – Asociația Lindenfeld
Sesiune de informare “Gestionarea relațiilor în lucrul cu copiii cu CES”
2021 – Asociația Lindenfeld
Sesiune de informare “Cum ajut copilul sa își gestioneze emoțiile”
2021 – Asociația Lindenfeld
Sesiune de informare “Cum ii ajut pe tineri sa își găsească drumul”
2020 – Asociatia “Centrul de Comunicare si Dezvoltare Umana Phoenix
Curs ” Interventie, asistenta, consiliere personala si psihologica (Tehnici si teste psihometrice si proiective)”
2018 – Centrul de psihoterapie Cognitrom
Curs licentiere utilizate Platforma Depreter
2018 – Asociatia de Terapie prin Joc si Dramaterapie
Workshop susținut de PhD.Sue Jennings
“Copilul Invizibil – o poveste arhietipală: prin lucrul cu atasament, arhietipuri, terapie prin joc”
2018 – Asociatia Serban si Pana
Workshop “Corectarea prin joc a dislaliei”
2015 – Sage Direct Training
Curs ” Prevenirea și combaterea situațiilor de abuz, neglijare și exploatare a copilului”
2014 – Asociația Romana de Psihoderama Clasica
Atelier de Psihodrama Clasica ” Imaginea din oglinda”
– workshop susținut de Friedl Otilia
” Lada de zestre” – genodrama
2013 – Asociația “Centrul de Comunicare și Dezvoltare Umana Phoenix
Curs ” Elemente de logopedie și psihopedagogie speciala-metode practice corectiv-terapeutice”
2013 – Sesiune de Basme terapeutice
„A fost odată ca niciodată…”
2013 – Asociația Psihologilor Atestați din Romania
Congres Internațional de Psihologie Aplicata “Psihologii-Aici și Acum”
2012 – Asociatia Psihologilor Brașoveni
Workshop “Psihologia Transporturilor”
2011 – 2012 (1 an) – Asociația “Centrul Roman de Intervenție Sociala și Psihoterapeutica
Program de perfecționare: “Pedagog de recuperare”
Autism Cursuri Terapie Comportamentala – Terapia aba, terapia teacch
“Tehnici Moderne de Intervenție în Autism și Sindrom Down”
2011 – CONFERINȚA DE PSIHOLOGIE APLICATĂ:
„Psihologii și Firul Ariadnei”
2011 – Workshop susținut de MSc.,Ph.D. Peter J. Howkins (Marea Britanie)
„Managementul stresului, activarea resurselor interioare prin transe hipnotice”
2010 – Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Sesiune de comunicări științifice pentru studenți și masteranzi
2009 – 2010 – Asociația Romana de Psihoderama Clasica
Autocunoaștere și dezvoltare personala în Psihodrama Clasica
2009 – proiect PHARE româno-finlandez
„Consolidarea sistemului integrat deee asistență medicală, psihologică și socială pentru consumatorii de droguri din România”
2009 – Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Workshop susținut de dr. Andre Moreau
“Inteligența emoțională-cunoaștere, dragoste și sexualitate”
Lucrări publicate:
2013 – Basm terapeutic „Tărâmul speranței” – în volumul „Basme terapeutice” vol. 2
2010 – (coautor):„Genograma Facultății de Psihologie și Pedagogie Brașov”